Imagine copertă

PERCEPŢII ROMÂNEŞTI ASUPRA CRIZEI DIN KOSOVO

Dănuţ CHIRIAC

Abstract


Peninsula Balcanică a reprezentat, de-a lungul timpului, o regiune caracterizată prin instabilitate şi frământări sociale, politice şi militare. Existenţa unui mare număr de etnii, într-un amestec complex de religii, culturi şi tradiţii, pe un teritoriu relativ restrâns a lăsat cale liberă unor conflicte interetnice după încheierea Războiului Rece. Problemele din Peninsula Balcanică, de-a lungul timpului, au avut şi au un impact important asupra României atât în plan economic, cât şi în cel al securităţii. Percepţia societăţii româneşti privind criza iugoslavă s-a manifestat diferit de la putere la opoziţie, de la mass-media la cetăţeanul simplu. Percepţia românească asupra crizei din Kosovo a fost diferită, în funcţie, în primul rând, de interesele fiecăruia dintre subiecţii analizaţi.

Text integral:

PDF

Referințe bibliografice


*** The Dayton Agreement, US Departement of State Dispatch, The Dayton Peace Accords, March 1996, vol. 7, Supplement no 1, Washington D.C.

*** The Kumanovo Agreement, US Departement of State Dispatch, The Kumanovo Peace Accords, March 2000, vol. 16, Supplement no. 4, Washington D.C.

*** Minciuni Mass-Media, Editura Cripta, Bucureşti, 1992.

*** Război în Balcani. Iugoslavia, primăvară sângeroasă la sfârşit de secol, Editura Aldo-Press, Bucureşti, 1999.

Achcar Gilbert, Noul Război Rece. Lumea după Kosovo, Editura Corint, Bucureşti, 2002.

Arădăvoaice Gheorghe, Stancu Valentin, Războaiele de azi şi de mâine, Editura Militară, Bucureşti, 1999.

Gârz Florian, Balcanii, zonă de sânge şi de foc a Europei, Editura Odeon, Bucureşti, 2001.

Hermet Guy; Istoria naţiunilor şi naţionalismului în Europa, Institutul European, Iaşi, 1998.

Hlihor Constantin, Istorie şi geopolitică în Europa secolului XX, Editura AÎSM, Bucureşti, 1999.

Jelavich Barbara, Istoria Balcanilor, vol. 1, Institutul European, Iaşi, 2000.

Kadijevic V., Punctul meu de vedere privind dezintegrarea, Belgrad, 1993.

Lindemann Thomas, Les images dans la politique internationale: l’image de l’autre; http.//w.w.w. stratisc. org/

Moscovici Serge, Psihologia socială sau maşina de fabricat zei, Editura Polirom, Iaşi, 1997.

Revista „Balcanii”, 1999-2002.

Revista „Curentul”, 1998.

Revista „Dosarele Istoriei”, 1997-2002.

Revista „Journal of Intrernational Affairs”, 1999-2002.

Revista „Lumea”, 1999-2000.

Revista „Magazin istoric”, 1993, 1998-2001.

Revista „NATO Review”, 1999-2001.

Revista „Noua Alternativă”, 1992.

Revista „Observatorul militar”, 2000-2002.

Revista „România Liberă”, 1993, 1999-2000.

Revista „Rompres”, 1999.

Revista „Sfera politicii”, 1998-2001.




Revista Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” este indexată în baza de date internaţională Central and Eastern European Online Library: http://www.ceeol.com